un site despre felul in care vad si inteleg eu realitatea

Archive for Iunie, 2011

Despre atitudinea tipic romaneasca

Acum cateva zile grecii au iesit in strada si au protestat violent. In urma acestui fapt primul ministru al Greciei a luat masuri de remaniere a guvernului. Nu stiu daca protestatarii au fost sau nu multumiti de rezultat dar macar s-a schimbat ceva. Actiunea lor nu a fost trecuta cu vederea.

La noi, in Romania, spitale se inchid si doctorilor de familie li se taie bugetele. Angajatii din ministerul de interne sunt dati afara sau li se taie ratiile de hrana. Guvernul da ordonante de urgenta si elaboreaza modificari ale codului fiscal pentru ca ANAF-ul sau alte institutii care iau biruri sa te poata jefui retroactiv. Actori, ziaristi sau cantareti s-au trezit cu niste datorii enorme pentru niste sume neincasate. Multi dintre bugetarii carora li s-au micsorat salariile au procese intentate de catre bancile unde au datorii. Somajul este in crestere, iar afaceriile abia se tara. Agricultura nu mai vorbim. Si cand te gandesti ce pamant avem. Daca ar vedea grecii probabil ne-ar scuipa. La ei se cultiva te miri ce printre bolovani. Ce facem impotriva acestor chestiuni? Pai sa vedem. O doamna, Cristiana Anghel, a facut greva foamei. Apoi, un domn, Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul parlamentului. De curand, un militar si-a dat foc in fata palatului Cotroceni iar un altul a vrut sa se arunce  de pe un stalp de inalta tensiune. In rest, carcotim pe la colturi. Si ne multumim sa luam imprumuturi sau sa renuntam la cele cateva rasfaturi care faceau viata mai frumoasa, sau mai suportabila. Si ne uitam la discutii nesfarsite despre constitutie, despre reimpartirea teritoriala sau despre pretentiile ungurilor extremisti. Asistam pasivi de ceva timp la nenorociri si drame umane: oameni care-si chinuie copii sau fratii, politisti care-si omoara parintii, mame care-si abandoneaza noi nascutii, persoane mature care-si iau viata fiindca nu-si mai pot plati datoriile. Nimic nu ne misca. Nimic nu ne pune miscare pentru a schimba ceva. Nici solidaritatea si ce-i mai grav nici foamea.

Ar putea parea, desigur, ca simt admiratie pentru protestele in forta cu accente de violenta manifesta. Nu este chiar asa. Nu cred ca a actiona cu violenta este o solutie. Dimpotriva, consider ca este foarte periculoasa atunci cand nu poate fi gestionata la timp. Insa nu cred nici in inertie. Violenta este distructiva, insa starea de inertie poate fi catastrofala. Ne vom stinge stand asa degeaba. In timp ce scriu asta aud la televizor de la Lucian Mandruta ca, un sondaj facut de curand, da un procent de peste 54% din populatie care crede ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu. Ingrozitor. Ce repede am uitat si grozaviile societatii comuniste! Nu stiu care este solutia, ce ar trebui sa facem, dar oricum ar fi, eu nu ma pot impaca cu ideea de a pieri fara lupta si ma voi alatura celor care vor alege sa demonstreze impotriva regimului actual.  De una singura nu vad ce pot face altceva decat sa-mi exprim ideile.

Atentat asupra actului de creatie

Conform DEX-ului, artistul este o persoana de talent care lucreaza in mod creator intr-un domeniu al artei. Daca nu ma insel d-nul Victor Socaciu apartinea candva acestei categorii. Mirarea mea a fost maxima, acum vreo luna, cand am aflat despre proiectul dumnealui de lege care viza dublarea filmelor in limba romana. A initiat o dezbatere publica si a aparut in emisiuni la majoritatea televiziunilor romanesti. Argumentele sale includeau: necesitatea pastrarii identitatii romanesti si a limbii nationale si receptarea mai facila a mesajului artistic. Proportia celor care nu au fost de acord cu initiativa dumnealui parea simtitor mai mare decat  a celor care-l aprobau. Oamenii invocau avantajul fixarii si chiar a invatarii unei limbi straine plus faptul ca valoarea filmului era simtitor micsorata prin absenta integralitatii jocului actorilor. D-nul Victor Socaciu nu a parut sa inteleaga nimic din ceea ce spuneau si altii, lucru care ma duce la intrebarea legitima: de ce a mai initiat o dezbatere publica pe tema daca tot nu era dispus sa asculte argumente contra? Ma rog,cum dezbaterea cu pricina s-a desfasurat doar pe parcursul a cateva saptamani, iar mie subiectul mi se parea ridicol si absurd, am uitat de el. Azi dimineata insa, la stiri am aflat ca monstruosul proiect de lege avea sa fie dezbatut in camera deputatilor si supus la vot. D-nul Socaciu a reusit sa se faca de ras si aici pentru simplul fapt ca a ajuns sa-si respinga singur legea de la microfonul camerei. Genul acesta de confuzii sunt sistematice in parlamentul nostru, dar nu sunt justificabile. Cat de jos poate cadea un „artist” in asa fel incat ajunge sa rada de el o domnisoara a carei singure realizari de pana acum au fost fataiala in chiloti pe un podium si frauda voturilor parlamentare?  Dar, lasand la o parte lipsa de seriozitate a proiectului, exista cateva lucruri care ar trebui luate in considerare.

In primul rand contradictia grava intre statutul de artist si cea de politician care propune legiferarea atentatului asupra unui act de creatie. Eu stiam ca a fi artist insemna o stare de spirit si nu  a fi angajat pe un loc de munca temporar. Nu stiam ca trece asa de usor, ca te vindeci. Iar daca am dreptate, cum e posibil ca artistul sa incerce sa distruga insasi lucrul care-l hraneste?

In al doilea rand, nu inteleg cum e posibil ca intr-o lume asa de complicata si diversa actul de creatie sa nu fie protejat international printr-o lege care sa interzica si sa pedepseasca corespunzator orice interventie care ii aduce prejudicii. Cum e posibil ca in urma vanzarii drepturilor unui film pentru difuzare, cei care-l cumpara sa-si aroge dreptul de a-l hacui pur si simplu? Adica, d-nul Socaciu are sentimentul ca, in cazul in care dumnealui l-ar dubla in romaneste pe Gene Kelly, filmul „Singin” in the rain” ar capata plus valoare? Nici macar dupa ce a auzit propriile sale cantece dublate in chineza o asemenea idee nu i s-a parut complet caraghioasa?

Ma intreb de ce principiul care presupune apararea identitatii nationale este mai important decat principiul care apara integritatea de forma si fond a unei creatii artistice. De cand un principiu este mai important decat altul doar pentru ca in aparenta protejeaza ceva ce-mi apartine? De ce subiectivismul unora tinde sa devina litera de lege si in consecinta obligativitate pentru subiectivismul altora? De ce trebuie sa mi se ia mie placerea de a urmari un film original pentru ca d-nul Socaciu nu este in stare sa citeasca subtitrarea in timp ce urmareste actiunea? Nu ar fi cumva mai util ca dumnealui, daca tot  a renuntat la cariera artistica in favoarea celei politice, sa faca intradevar ceva pentru limba si identitatea nationala? De exemplu sa gandeasca proiecte de lege pentru spirjinirea artistilor si creatiilor romanesti. In toate domeniile. Sa se inmulteasaca si sa fie promovate. Dumnealui care a activat in domeniu candva nu stie ca in tara asta daca incerci sa faci cultura sau arta risti sa mori de foame? De fapt, in Romania oamenii din orice domeniu au inceput sa moara de foame sau sa-si doreasca sa nu mai traiasca. Iar daca nu existi la ce-ti mai foloseste faptul ca vorbeai candva, perfect, o  limba romana lipsita de neologisme?

Proiectul de modificare al Constitutiei legalizeaza abuzul statului si al presedintelui

Ieri, Traian Basescu a adus la cunostinta opiniei publice propriul proiect de modificare al Constitutiei. Acest subiect a fost dezbatut la emisiunea „Sinteza zilei”, in urma careia mi-au ramas cateva lucruri extrem de importante.

In primul rand, am remarcat interventia senatorului Gyorgy Frunda, care a afirmat necesitatea unei schimbari constitutionale pe anumite puncte, argumentandu-si pertinent pozitia prin sublinirea necesitatii absolute a unei echilibrari temeinice a celor trei puteri in stat. Pozitia dumnealui si capacitatea de a o sustine nu a fost o surpriza pentru mine, fiindca competenta in domeniul juridic ii este cunoscuta. Ceea ce m-a surprins si mi-a placut in aceelasi timp a fost fermitatea criticiilor aduse propunerilor dar si persoanei presedintelui tarii. Se pare ca apartenenta la coalitia conducatoare nu l-au impiedicat sa-si exprime dezacordul atunci cand situatia o reclama. Ca sa vezi, pozitia de egalitate politica plus absenta unui dosar incriminator par sa alunge frica de a-ti exprima propriile convingeri. Sa fie asta un semn ca UDMR-ul, in ciuda intereselor de grup etnic, sunt dispusi sa se alature opozitiei atunci cand o valoare asa de importanta ca democratia este in joc?

Apoi, Radu Tudor a subliniat o chestiune in care sunt absolut de acord cu dumnealui si care ma sperie la fel de tare. E vorba despre propunerea presedintelui Basescu de a scoate de sub controlul judecatoresc actele politice si bugetare ale statului. Asta ar insemna pentru noi cetatenii romani, care ne vom simti abuzati de stat si il vom da in judecata, ca obtinere unei hotarari judecatoresti favorabile noua, nu ne va fi de nici un folos. Deja hotararile judecatoresti sunt ignorate de statul roman, in curand acest abuz ar putea fi legalizat prin intermediul constitutiei.

Si Victor Ciutacu a avut o interventie pe care am tinut-o minte. El afirma ceva de genul: este un proiect ticalos, scornit de o minte ticaloasa, dar comunicat foarte bine. Aduce la randul lui argumente care sa-i sprijine afirmatia iar dintre ele nu voi aminti decat cel legat de faptul ca, nici un cetatean al tarii nu va fi mai presus de lege cu exceptia presedintelui. Pe urma, Victor Ciutacu si-a povestit experienta pe care avut-o in Atena cu cateva zile in urma. A vazut zeci de mii de greci protestand pentru drepturile lor si a atras atentia ca acest drept este pe cale sa ne fie luat noua. Sunt deja 7 ani de cand imi fac vara concediul in Grecia. Nu sunt de acord cu vesnicile comparatii care sunt facute intre noi si greci. Sunt cinstiti, muncitori, patrioti, buni comercianti si stiu sa traiasca. Faptul ca au parte de un guvern cel putin la fel de incompetent ca al nostru nu justifica asemanari intre noi si ei.  Noi n-avem nici cea mai vaga idee despre cum sa ne aparam drepturile. Mi-e teama ca primejdia de a ne fi luat dreptul de a protesta, ne lasa reci.

La sfarsitul emisiunii s-a vorbit putin despre sotia presedintelui, despre dorintele si frustrarile ei. Radu Tudor a compatimit-o, ceilalti invitati nu au fost miscati de problemele ei. Eu ma aflu in tabara primului. Exista un procent din populatie capabil sa recunoasca abuzul fara sa fie dotat insa si cu capacitatea de a lupta impotriva lui. Sunt oameni care renunta la propria libertate de buna voie fiindca nu pot sa se foloseasca de ea. Acesti oameni sunt de compatimit pentru ca sunt nespus de nefericiti si n-are importanta din ce material este colivia in care vietuiesc. Cred ca Traian Basescu stie chestia asta. Si mai cred ca proiectul lui de schimbare a Constitutiei Romaniei nu se adreseaza acestui tip de persoane. Ele se supun oricum. E pentru ceilalti care considera ca libertatea e mai importanta decat orice altceva pe lumea asta. Pentru astia e necesara impunerea fortei. Ei sunt greu de stapanit.

Nor de etichete