un site despre felul in care vad si inteleg eu realitatea

Banc

Autor: necunoscut (mie cel putin) – l-am primit pe mail si n-am avut inima sa nu-l impart cu lumea larga

In timpul unei vizite oficiale in Anglia, Basescu e invitat la un ceai de catre Majestatea sa, Regina. Zambitor, Basescu o intreaba:
– Mi-ati putea raspunde la o intrebare?
– Desigur, raspunse Regina .
– Ei bine, cuteaza Basescu, care credeti ca este esenta leadership-ului ? |Care este secretul unei bune conduceri?
Cu un zimbet suav, regina raspunse:
– In opinia mea, filosofia minimala a conducerii cere sa fii inconjurat de oameni inteligenti.
– Si cum iti dai seama cine este inteligent si cine nu?  – insista Basescu.
– Foarte simplu, spuse regina , ridicandu-se, permiteti-mi sa va arat.
Ii telefona indata lui Tony Blair, puse telefonul pe speaker si spune:
– Domnule prim-ministru, va rog sa aveti amabilitatea de a-mi raspunde la o intrebare: mama dvs. are un copil,tatal dvs. are un copil, iar acest copil nu este nici fratele, nici sora dvs. Cine este el?
Blair raspunse fara ezitare:
– Sunt exact eu, Majestate.
– Corect, spuse regina . Multumesc si la revedere, sir Blair.
Apoi, privindu-l pe Basescu:
– Ati inteles, domnule presedinte?
– Da, majestate! Foarte interesant! Fiti sigura ca o sa folosesc aceasta lectie!
Odata intors la Bucuresti , Basescu se hotaraste sa-l supuna la test pe Emil Boc.
Convocat, Boc vine.
– Draga Emil, ma intreb daca ai fi capabil sa-mi raspunzi la o intrebare.
– Desigur, dle presedinte.
– Ei bine, mama ta are un copil, tatal tau are un copil, copilul asta nu este nici fratele, nici sora ta. Cine este el?
Boc isi roteste cateva clipe ochii intre tavan si podea si, finalmente, isi intreba presedintele daca i-ar putea acorda un ragaz de gandire.
Intors la Guvern , convoaca pe data ministri , alaturi de care zaboveste cateva ore asupra problemei, fara sa ajunga la o solutie.
Prada disperarii, il suna pe Blaga, la Senat:
– Asculta, zi-mi si mie:  maica-ta are un copil, taica-tau are un copil, si acest copil nu este nici frate-tau, nici sora-ta. Cine este el?
Blaga raspunse pe data:
-E simplu, sint eu.
Mult mai usurat, Boc fuge glont inapoi la Cotroceni si intra gafaind in biroul lui Basescu- Stiu raspunsul, domnule! Stiu cine este blestematul asta de tip! E Blaga !!!
De peste birou, mangaind usor spatarul fotoliului – gandindu-se, probabil, ce noroc are regina cu asa oameni inteligenti pe langa ea(englezii astia!…) –  cu o nedismulata grimasa de dezaprobare, Basescu ii raspunde:
-Gresit, tampitule! E Tony Blair!
Anunțuri

Bataie de joc

Daca nu l-as ura profund si din tot sufletul, probabil l-as admira. Basescu ne-a ciuruit din nou. S-a invarttit ce s-a invartit si a facut din nou ceea ce vrut. Adica a pus un nou set de oameni, ma rog si unii mai vechi, si i-a numit Guvern. Exact ca un creator ce se crede.

Vad de cateva saptamani bune, o mana de oameni, adunandu-se zi de zi in Piata Universitatii si protestand. Ei fac parte dintre cei care au inteles ca actiuni ca cea de ieri cu demisia lui Boc si nasterea unui alt guvern sunt simple aiureli. Singura sansa este sa plece el, creatorul. Basescu incearca sa castige timp pe seama noastra. Spunea cineva la un moment dat la TV ca guvernarea asta ne fura viata. Eu cred ca are dreptate. Nu trece zi fara sa ma simt jefuita.

Ceea ce insa ma revolta in legatura cu acest ultim asa zis eveniment, nu este ceea ce face presedintele, actiunea lui mi se pare exact pe logica care-l caracterizeaza. Ceea ce ma revolta este atitudinea mass-mediei. De ieri incoace se foarfeca subiectul pe toate canalele de parca chiar ar fi ceva serios. De parca chiar ar putea fi o schimbare reala, Nimeni nu aude ca ei sunt hotarati sa continue munca vechiului guvern? Iar daca fac asta, ce rost are sa ne mai excitam?

Adevarul e ca nici o televiziune nu ar avea curajul sa-i ignore macar pentru o zi, sa dea asa de-ai naibii numai documentare despre flori si fluturi rari. Televiziunile i-au facut ceea ce sunt astazi chiar si-n proprii lor ochii, adica niste pseudovedete. In ce alt context, d-na Udrea ar poza cand sexi, cand cu andreaua in mana, madam Boiangiu ar tine discursuri ca la Hollywood, iar Boc pur si simplu ar exista?

Din repsect pentru cei care ne reprezinta in frig si-n ninsoare ar trebui pentru un timp sa se dea la televizor chestii mai serioase. Prin strainatate cred ca se numesc stiri.

Din pacate am o adresa in buletin. Din cauza asta sunt obligata sa-mi ridic corespondenta de la oficiul postal la care este arondata aceasta adresa. Si astazi am fost in aceasta situatie. A trebuit sa merg sa ridic un pachet. Ca de obicei, desi erau doua angajate ale postei prezente, lucra un singur ghiseu. La posta din cartierul meu, indiferent de ora la care mergi, lucreaza un singur ghiseu. Iar noi stam la coada, ca ce mama dracului putem face altceva. Nimeni nu doreste sa reorganizeze activitatea, cu toate ca oficiul si-a depasit demult atributiile. Adica dincolo de scrisori, mandate si colete, ce s-au gandit?  Sa incaseze si facturi, iar asta fara sa faca un ghiseu special.

Asa ca, noi astia arondatii stam ca boii si asteptam ca angajatii nesimtiti ai oficiului postal sa ne bage in seama. Am avut dati in care am stat si ore intregi. Le-am facut observatii si eu, le-au facut si altii, nu s-a modificat nimic. Astazi insa am mai experimentat ceva. Angajata de la ghiseul deschis a ridicat tonul la mine si m-a certat pentru ca vorbeam la telefon. Cica o deranjam. Faptul ca pe mine ma deranjeaza sa pierd timpul pe acolo nu parea sa o intereseze. Frumos a fost ca dupa incident, in aceelasi loc a mai intrat un barbat care vorbea la telefon. Lui nu i-a spus nimic.

Ma gandesc ca oi fi eu urata. Cert este ca inteleg perfect de ce posta romana a pierdut teren in fata firmelor de curierat rapid. Sunt sub orice critica. Totul  se livreaza prost si cu intarziere. Am facut reclamatie la oficiul postal central. Probabil ca nici asta nu va avea vrerun efect.

Mi-as dorii sa nu mai fiu nevoita sa trec pe acolo. Problema e ca nu se poate. Din pacate, inca nu-i desfiinteaza.

O iarna cum alta nu-i

Unul dintre primele lucruri pe care le-am invatat la geografie a fost ca tara noastra are patru anotimpuri: iarna, primavara , vara si toamna.  Nu m-am indoit de informatia primita deoarece, luand de pilda iarna, stiam precis ca e anotimpul in care ma dau cu patinele pe gheata de pe trotuare, pot construi cazemate si oameni de zapada, iar hidratarea se poate realiza usor, intinzand mana dupa un turture. Nu aveam nevoie sa-mi intrerup joaca si sa merg in casa pentru un pahar cu apa.

Ei bine, la fel ca si celelalte anotimpuri, iarna a venit in fiecare an de cand m-am nascut. Cu diferente de precipitatii sau de temperaturi, dar a venit. Prin noiembrie anul trecut si-a facut aparitia din nou. Cum Doamne iarta-ma n-a observat-o nimeni pana cum? De vreo doua saptamani asist la o isterie in masa care ma oboseste. Primul ministru iese sa dea cu lopata, ministresa transporturilor blocheaza drumuri, ministrul de interne anunta apocalipse, reporterii tuturor  televiziunilor se lamenteaza si iau interviuri cretine despre cum se descurca oamenii cu gheata , cu ninsoarea, cu temperaturile scazute…

Oameni buni e iarna. Iarna temperaturile scad si ninge. Cand cresc din cand in cand, zapezile se mai topesc si se formeaza poleiul. Ce-i nou in asta? De ce deodata manifestarile naturale au devenit un subiect atat de catastrofic si de important? Chiar nu avem ce face? Chiar nu suntem in stare sa vedem dincolo de aparente? Nu putem sa intelegem ca de fapt lipsa infrastructurii rutiere si feroviare este problema noastra? Nu vedem nici acum ca inchiderea spitalelor si inexistenta organizarii sistemului pentru interventii in caz de urgenta, omoara oameni? Nu observam deloc ca ministrii nostri nu sunt altceva decat niste actori de mana a treia, care doar  se lauda in fata camerelor de luat vederi? Faptic se vede ceva de pe urma lor?

Sunt foarte revoltata. Goana dupa capital electoral sau audienta, transforma lucruri normale in viziuni apocaliptice despre dezastre inexistente. Nu-mi place, insa nu reusesc sa nu ma intreb. Nu era oare mai bine cu 2 ore de program la televizor pe zi? Nu cumva asa frica de cele mai firesti si naturale lucruri nu ar avea cum sa ne mai fie inoculata?

Nu stiu, poate am citi mai mult si ne-am indobitocii mai putin.

Desigur ca postul acesta ar trebui sa se regaseasca  la rubrica de filme.  Chiar daca asa ar fi logic, totusi lucrurule nu pot sta asa de simplu.

Am vazut prima oara filmul acum multi ani atunci cand a fost lansat. Imi aduc aminte ca am primit duritatea scenelor destul de greu. Violenta lor a fost greu de suportat si pentru momentul respectiv greu de integrat in propriul meu univers. Sigur ca filmul transmite un mesaj important. De fapt, dupa parerea mea, Quentin Tarantino, foloseste taria scenelor violent-scelerate in filmele sale, pentru a scoate in evidenta ceea ce doreste sa spuna. Socul pe care il produce nu este gratuit.

De la lansarea lui Kill Bill a trecut timpul si ca si-n alte cazuri de filme care au nascut o moda, nici el nu a facut exceptie. In primul rand efectele speciale folosite au fost preluate de alte productii, fie cinematografice, fie de televiziune. Serialul Spartacus difuzat de HBO este un exemplu in acest sens. In rest a contribuit la modul insidios prin care ne este inoculata violenta…si ne este trezita cruzimea. Si poate ca suna urat ceea ce voi spune in continuare, dar din pacate, chiar si arta ne impinge in a fi violenti, distructivi si cruzi. Iar daca aceste capacitati de care tocmai am pomenit nu ni se manifesta concret, macar s-a lipit de noi, obisnuinta in a vedea, a constata pur si simplu fara sa sanctionam acest tip de manifestari. Aici nu voi da exemple, pentru ca e de ajuns sa te uiti la stirile oricarei televiziuni romanesti.

Dar nu de asta mi-a venit sa vorbesc despre Kill Bill, ci pentru ca acu’ vreo doua nopti am revazut primul volum. Si ce sa vezi? In locul declansarii unui sentiment de nemultumire fiindca de data asta am privit imaginile fara sa tresar, mi s-a declansat o imagine care frizeaza ridicolul. Mi-am adus aminte de o adunare PDL-ista (sincer nu tin minte daca era congres sau altceva), in cadrul careia doamna Raluca Turcan a numit-o pe doamna Udrea „Kill Bill-ul politicii romanesti”.  Sa fiu sincera imi este greu sa trec peste o asemenea imbecilitate. Si-mi pare rau ca Quentin Tarantino nu a avut ocazia sa auda ineptia cu pricina pentru a o sanctiona ca lumea, asa in stil american, s-o coste bani grei pe tanara generatoare de metafore politice.

Insa nu am deschis acest subiect in calitate de avocat nesolicitat al unui regizor binecuvantat cu alta cetatenie, ci l-am pornit din ingrijorarea mea ca cetatean roman, in legatura cu acesti „mari” oameni la adresa carora se fac comparatii asa de reusite. De pilda, in ziarul „Jurnalul National” de astazi, „Kill Bill-ul politicii romanesti”, d-na Elena Udrea, le comanda sa treaca  la munca celor  „care fac politica in Piata universitatii trimisi de PNL sau PSD”. Eu inteleg ca in lupta surda care se da la nivel psihologic intre cetateni si guvern (respectiv presedinte), se folosesc diverse tehnici de manipulare care includ si negarea legitimitatii protestului. Partea proasta este ca inteleg chiar mai mult decat atat. Din pacate, atitudinea celor care nu vor sa plece desi sunt goniti denota nu doar tupeu, ci si multa prostie. Si, din pacate, nu exista nici un om suficient de destept care sa-i convinga cat de prosti, incompetenti si ridicoli sunt. Ca sa priceapa asta le-ar trebui ceva inteligenta.

Auzisem si cumva simteam in sinea mea ca este adevarat. In lumea contemporana politica e peste tot.  Otraveste aerul chiar si in arta. Cand afirm asta ma refer la Oscarurile din 2010. „The Hurt Locker” in regia lui Kathryn Bigelow ia Oscarul pentru cel mai bun film desi in competitie cu el fusesera uriasele pelicule „The Blind Side” si „Avatar”.  Fiind o pasionata cinefila, am urmarit peliculele mai sus mentionate inainte de a face judecati de valoare despre ele. Sigur afirmand asta sunt usor inexacta. Primul film am inceput sa-l urmaresc fara insa a finaliza demersul, pe la jumatate eram atat de plictisita incat am renuntat. La „The Blind Side” si „Avatar” nu am mai fost in aceasta situatie ci dimpotriva, le-am revazut pe fiecare in parte de alte cateva ori. Comentariile de la ora respectiva erau legate de vrednicia soldatiilor americani si de priceperea femeii regizor, in antiteza cu aberatii rasiste legate de „Avatar”. Se pare ca lupta reala s-a dat intre aceste doua filme.

Din punctul meu de vedere lucrurile sunt mult mai adanci si ma voi explica. Din putina istorie pe care o stiu, pe fondul studiilor aprofundate de psihologie, pot afirma ca indiferent de epoca traversata, in ciuda acumularii masive de informatie stiintifica, s-au gasit mereu metode eficiente pentru a-l tine pe om departe de sine insusi si de valoriile autentice. In nici o epoca fie ea mai indepartata, fie mai apropiata de modernitatea in care ne regasim, nu am fost crescuti cu suficienta grija si dragoste, nu am fost formati sa ne autogestionam cu adevarat, dincolo de a ne procura necesarul material, sa ne hranim si latura spirituala. Femeile au fost mentinute intr-o stare de inferioritate in comparatie cu barbatii, ceea ce a facut loc cu repeziciune abuzului fizic si psihic, si a perpetuat educarea diferentiata a sexelor. Lucruri vii ca demnitatea, curajul, eroismul sau patriotismul au ajuns concepte sterile a caror aplicare practica s-a facut dupa bunul plac a celor care le-au utilizat in scopuri proprii. Ne-a fost cultivata increderea falsa ca suntem stapanii lumii si ca o putem modifica dupa bunul plac pentru a o folosi. Acest lucru a dus treptat la indepartarea noastra de natura si inchiderea in niste spatii special amenajate, care ne-au conferit aparent mai multa siguranta si in fapt mai multa nefericire.

Daca faci un efort minim in a dezbraca „Avatarul” de aspectul sau SF,  de aparenta nepotrivire intre cele doua lumii, s-ar putea sa sesizezi valoarea antitezei. Este reliefata extraordinar incepand cu dimensiunea celor doua rase si terminand cu posibilitatea contopirii lor la  finalul peliculei. Mi-ar place sa am ocazia sa-l cunosc pe James Cameron doar pentru a-i spune ca eu am inteles. Mi-ar place sa fim multi care intelegem simplitatea si importanta acelui mesaj si mi-ar place sa ne unim. O adunare care pricepe dincolo de mizeriile cu care suntem poluati permanent este singura careia m-as putea dedica ca organizatie si alaturi de care as putea lupta facand abstractie de persoana mea. As incepe prin a curata mizeria politicului care viciaza arta iar asta ar duce cu siguranta la deschiderea si mai multor ochi catre realitate si firesc. Pana la urma, arta s-a dovedit perpetuu o forma de comunicare universala, si n-a avut nevoie de traduceri. Mi-ar place sa nu o mai murdarim.

Visez asta.

Mi-a luat ceva timp sa ma reintorc la scris, aici, pe blog. Pana de curand sufeream de un soi de apatie, data de situatia in care ne aflam noi romanii de ani de zile,  si intretinuta de faptul ca nu am mai vazut nici un film in ultima vreme despre care sa simt ca merita sa pomenesc.

Se implinesc 18 zile de cand am constatat stupefiata ca organismul din care fac si eu parte nu e mort. In sfarsit, s-a intamplat ceva care sa revolte poporul asta atat de tare incat sa-l indemne sa actioneze. Ma simteam veghind la capataiul unei persoane decedate, care dintr-o data s-a sculat in capul oaselor si a cerut un pahar cu apa. Partea frumoasa a acestei intamplari este faptul ca miscarea a fost una autentica, dictata de constiinta fiecarei persoane care a participat la demonstratii. Astfel determinarea care i-a adus laolalta pe compatriotii nostri s-a dovedit greu de infrant. Nici incercarile de manipulare ale fortelor de represiune, nici vremea rece si taioasa nu au dus la incetarea acestor actiuni. Partea proasta, tine de capacitatea noastra de a indura, de a tolera abuzurile, si de naivitatea cu care asteptam de la cei care ne oprima sa se opreasca, sa-si dea seama de faptele lor si sa le indrepte.  Eu cred ca aceasta atitudine ni se trage de la lipsa unei culturi democratice. Nu stim pe deplin ce inseamna acest lucru, nu ne exersam drepturile si nu ne indeplinim obligatiile. Mult hulita perioada Ceausista a avut doua merite de neconstestat. Prima este legata de faptul ca am fost alfabetizati cu forta, iar cea de-a doua consta in faptul ca, vrand nevrand trebuia sa-ti asumi propriile fapte. Daca nu o faceai de buna voie, erai obligat. Eu consider ca in orice societate asezata, existenta unui set de reguli si a unei  structuri este necesara si obligatorie. Concret, ma refer la trecerea patrimoniului institutiilor de stat, de la o guvernare la alta, pe principiul gestiunii. Evident ca asta nu poate starpi complet coruptia insa cu siguranta ar putea s-o diminueze.  Cat timp nu ne vom trezi la realitate si nu vom cere ca politicienii, angajatii nostrii, sa ia in primire cu semnatura starea de fapt, la momentul respectiv, al sectorului pe care il au de administrat, si nu vor face raporturi detaliate de activitate, controlate judicios, atunci cand isi vor parasi posturile incredintate temporar, nimic nu se va schimba cu adevarat in tara asta.  Ceea ce traim noi astazi se datoreaza lipsei unei putinte organizate de a-i trage pe acesti oameni la raspundere. Vorba unui ziarist, ei ne fura viata iar noi nu avem parghii pentru a-i face sa plateasca.

In ciuda tonului pesimist, speranta mea a renascut. Imi doresc din rasputeri sa nu fiu nevoita sa plec din Romania. Tara asta are ceva adevarat in ea si este pasionanta ca un film de calitate care te tine in suspans. La ora actuala, necazul este ca suspansul e  negativ. Nulitatiile astea de la guvernare nu vor cu nici un pret sa plece, constienti probabil ca, nefiind in stare de altceva, ala e singurul loc unde pot avea parte de atentie. Din pacate, singurul mod in care vom putea scapa de ei va fi unul violent si evident va insemna victime umane. Asa cum noi nu stim sa utilizam prerogativele democratiei, nu stiu nici ei. Si ce este cel mai trist aici rezida din ideea ca o mare parte dintre noi am contribuit la aducerera lor in pozitie de forta. Prea multi romani nu cunosc tehnicile de manipulare ale maselor si nu reusesc sa decanteze intre minciuna si adevar atunci cand privesc un candidat. Dar… ca orice alt lucru pe lumea asta, si situatia asta va avea un sfarsit. Vom trage ponoasele rabdarii noastre exagerate, fiindca daunele produse in toti acesti ani vor fi greu de recuperat, si vom merge inainte. Felul in care o vom face va spune insa adevarul despre felul in care suntem noi ca natie. Fie ne vom recapata patriotismul si vom opta pentru ordine, fie ne vom preda, si ne vom ruga sa ne conduca altii dinafara tarii, in speranta ultima de a supravietui corporal fara pretentii de cetateni demni apartenenti unui pamant foarte darnic.

Nor de etichete